Deschiderea anului scolar 2009-2010 a fost un bun prilej pentru profesorii, elevii si parintii prezenti la festivitate, de a se intalni cu ministrul Educatiei, dna. Ecaterina Andronescu.
Fiind pentru a doua oara prezenta in scoala noastra, doamna ministru a putut sa constate progresul facut in directia asigurarii unui invatamant de calitate. Uimita fiind de dezinvoltura cu care elevii pe care i-a intalnit vorbeau despre lucrurile pe care ei le fac, imbinand utilul cu placutul si teoria cu practica, doamna ministru a tinut sa aplaude performantele scolii noastre si sa sustina programatic noua lege a invatamantului, ca una care isi doreste sa aseze continuturile pe o baza noua, sa inlocuiasca acumularea de cunoastere cu formarea de competente.
“Elevii trebuie sa inteleaga ce invata, pentru ce invata, iar profesorii trebuie sa aiba ragazul, prin modul in care sunt privite aceste competente, sa transfere aceste competente de la domniile lor la elevi. In egala masura, ne dorim ca si evaluarile sa fie mai aproape de realitate, sa nu mai aduca imaginea negativa pe care multe dintre ele o au in acest moment si, in general, sa creasca si performanta dar si prestigiul scolii.”
IN acelasi timp, dna. ministru a tinut sa sublinieze importanta comunicarii si intelegerii reciproce in cadrul actului didactic, de la profesor la elev dar si de la elev la profesor, ca o conditie primordiala in asigurarea unui mediu de calitate, profesorul fiind cel care are nevoie, pentru a-si indeplini misiunea de dascal, de tot respectul si consideratia celor care il inconjoara.
La incheiere, dna. ministru i-a indemnat pe elevi sa fie alaturi de profesorii lor, sa ii priveasca pe acestia cu prietenie si sa le ofere tot respectul si consideratia pe care o merita.
Anuntam pe aceasta cale ca deschiderea oficiala a noului an scolar (2009-2010), va avea loc LUNI, 14 Septembrie, incepand cu ora 11.00.
La ceremonia oficiala va participa Ministrul Educatiei, dna Ecaterina Andronescu. Domnia Sa a mai vizitat Colegiul Economic in 2004, tot in calitate de ministru al educatiei. Printre invitati se numara si Inspectorul general al ISJ Dambovita, dna Aurora Solomon, dar si membri ai autoritatii locale si primariei.
Asteptam cu nerabdare ca elevii din ciclul superior sa faca oficiile de gazda atat pentru invitatii nostri, cat mai ales pentru boboci, elevii din clasa a 9-a, carora le uram cu aceasta ocazie MULT SUCCES!
Prezinta o emisiune pentru insomniaci (intelectuali sau nu, nu are importanta), daca e sa te iei dupa ora la care e difuzata, se spune despre el ca are mult bun simt si, in general, transmite o energie molipsitoare….garantat 100 %.
Ati ghicit? Da. E Catalin Stefanescu. De prezenta domniei sale s-au bucurat elevii din cateva licee targovistene, in data de 8 iunie 2009. Evenimentul, organizat in cadrul festivalului Babel, de Teatrul Tony Bulandra in colaborare cu Asociatia “Ambasadorii prieteniei” (prin persoana dnei. Corina Leca), a tinut atintiti vreme de cca. doua ore, vreo 200 de perechi de ochi, dornici sa-si hraneasca, firesc, o curiozitate privind personalitatea tanarului domn.
Pe canalul youtube, dedicat proiectelor elevilor, a carui adresa v-o reamintim: http://www.youtube.com/user/studentsprojects aveti ocazia sa surprindeti cateva din gandurile care au hranit atmosfera din acea zi. Mai jos, doar un exercitiu de imaginatie, pe care Catalin l-a realizat spre deliciul publicului.
Ziua Mondiala a Protectiei Mediului, marcata pe data de 5 iunie, se înscrie în efortul comun de a promova a dezvoltarea durabila a oraselor. În agenda evenimentelor sunt incluse activitati care ar contribui la promovarea principiilor ecologice si dezvoltarii durabile a vietii umane în centrele urbane în scopul asigurarii unui viitor prosper si sigur din punct de vedere ecologic.
Ziua Mediului este o sarbatoare a tuturor cetatenilor indiferent de tara, rasa sau de alta natura.
Marcata in unele zone prin parade ale biciclistilor, raliuri stradale, concerte ecologice, concursuri scolare de eseuri si postere, plantare a arborilor, eforturi de reciclare, campanii de colectare a deseurilor si altele, evenimentul a preocupat si pe elevii din colegiul nostru, care au organizat cu acest prilej un simpozion de lucrari dedicate acestui subiect. IN jur de 42 de elevi din judet au pregatit si sustinut referate si proiecte, dar si lucrari in cadrul sectiunii de poster sau desen. IN acest fel, ei au dorit sa reaminteasca omenirii cât de grave pot deveni lucrurile daca nu se manifesta grija pentru patrimoniul natural.
Motto-ul acestei manifestari “IMPREUNA PUTEM SCHIMBA LUMEA !!! …” a sensibilizat pe participanti.
Spatiile verzi din orase, gradinile si parcurile sunt adevarate refugii pentru multi dintre noi. Ceea ce facem în directia protejarii acestora facem, în primul rând, pentru noi, pentru sanatatea noastra si a generatiilor care ne vor urma.
Este important a sadi în mintea si sufletul fiecarui cetatean al societatii, conceptul ca omul, ca specie biologica, este dependent de natura si nu poate trai în afara ei. Fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea si protejarea parcurilor, a spatiilor verzi sau a gradinilor, precum si la celebrarea acestei sarbatori prin participare si sustinere
coordonatori: prof. Raluca Leotescu si prof. Carmen Iordanescu
Sambata, 30 mai 2009, Colegiul Economic “Ion Ghica” a gazduit seminarul de formare promotori EUROPASS, organizat de ANPCDEFP, reprezentata prin dna. inspector Cristina Groza si dl. Aurel Graur.
Evenimentul s-a bucurat de prezenta a aproximativ 45 de elevi si studenti din judetul Dambovita. Printre acestia s-au aflat si voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT din Targoviste. Au fost distribuite materiale informative si promotionale participantilor. Am putut remarca interesul aratat de toti cei prezenti instrumentelor Europass, precum si dorinta unora dintre elevi de a deveni, la randul lor, promotori Europass.

Continutul CD-ului oferit participantilor se regaseste la adresa – link direct: http://groups. yahoo.com/ group/responsabi li_programe_ db/files/, astfel incat oricine este interesat va putea avea acces la toate materialele.
IN perioada 9-13 mai 2009, s-a desfasurat la Colegiul Economic seminarul de lucru din cadrul proiectului COMENIUS „Schüler E-Portfolios als Möglichkeit zur Förderung von Schlüsselkompetenzen“ (
Key Skills Portfolio (E-Portfolio for students as a Possibility to Accomplish the Key Qualifications)
Proiectul, derulat in parneteriat cu scoli din Austria, Cehia, Luxemburg, Germania, Norvegia si Romania, are ca scop promovarea metodelor moderne, inovative, pentru dobandirea competentelor cheie la elevii de liceu.
La întâlnirea de proiect (Târgovişte 9-13 mai 2009) membri echipei coodonata de prof. Roxana Georgescu, au prezentat, din partea Romaniei, primele portofolii de competenţe cheie, definitivate: “Capacitatea de a rezolva conflicte” şi în curs de finalizare “Asertivitatea”. S-a respectat în totalitate structura stabilită la întâlnirile de proiect dar s-au reliefat şi elementele specific, naţionale.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Kulturkontakt Austria şi Raiffeisen Bank au desemnat ieri, 12 mai, câştigătorii concursului „Business Plan” destinat firmelor de exerciţiu (FE) înfiinţate de elevii din învăţământul profesional şi tehnic. După evaluarea celor opt proiecte calificate în finală, a rezultat următoarea ierarhie:
locul I – FE Teleprest (activitate de radio şi televiziune)/Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte (foto),
locul II – FE Art-Print SRL (activităţi de imprimare)/Colegiul Economic „FS Nitti” Timişoara şi
locul III – FE Ecolaxia SRL (comerţ cu ridicata – produse lactate, ouă, uleiuri şi grăsimi comestibile)/Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focşani.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” din Capitală, în prezenţa organizatorilor, a ambasadorului Austriei la Bucureşti, Excelanţa Sa Dl. Martin Eichtinger şi a mai multor reprezentanţi ai mediului de afaceri.
Competiţia „Business Plan” se adresează firmelor de exerciţiu înfiinţate de elevii din liceele economice şi presupune crearea unor planuri de afaceri pentru aceste firme, respectiv susţinerea lor în faţa unor comisii de evaluare, care validează competenţele antreprenoriale dobândite de elevi. Firma de exerciţiu este o metodă interactivă de învăţare în sprijinul dezvoltării spiritului antreprenorial, în care procesul de învăţare este centrat pe elev.
Conceptul firmă de exerciţiu a fost iniţiat în perioada 2001-2004, în 10 unităţi de învăţământ profesional şi tehnic-profil servicii, prin intermediul proiectului ECONET, derulat în cadrul
Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Culturii din Austria şi KulturKontakt Austria. Conceptul facilitează dobândirea competenţelor necesare unui întreprinzător dinamic: gândire critică, luare de decizii, asumarea responsabilităţii, lucrul în echipă, iniţiativă, autoorganizare şi autoevaluarea resurselor individuale. Din anul şcolar 2006-2007, conţinuturile specifice firmei de exerciţiu au fost introduse în curriculumul naţional la profilul servicii, pentru ciclul superior al liceului tehnologic.
Activitatea firmelor de exerciţiu este coordonată la nivel naţional de Centrala Reţelei Firmelor de Exerciţiu/Întreprinderilor Simulate din România (ROCT) care funcţionează ca departament în cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic. În prezent, la nivel naţional, funcţionează 820 de firme de exerciţiu în 143 de unităţi de învăţământ profesional şi tehnic. Aceasta va reuni 8 echipe/firme de exerciţiu selectate din cele 65 calificate în fazele regionale în perioada februarie – aprilie 2009.
Vineri 8 mai 2009, centrul EUROPE DIRECT Târgovişte al Bibliotecii Judeţene Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa, a organizat în Piața Mihai Viteazul din fața Casei Sindicatelor, activități dedicate ZILEI EUROPEI.
A fost prezentată o paradă a costumelor ecologice Pentru un mediu mai sănătos de către copii de la Grădinița nr. 1 Prichindel din Pucioasa, urmată de un program artistic Frumusețile Europei în cântecele, dansuril și poeziile sale la care și-au adus contribuția elevi din clasa a IV-a de la Școala generală cu clasele I-VIII Cricov din Valea Lungă, de la Școala general cu clasele I-VIII Raciu, Ansamblul Folcloric Bosilce (Busuiocelul) al Asociației Culturale a Bulgarilor din Târgoviște, Clasa de canto- muzică popular – a Școlii Populare de Artă Octav Enigărescu Târgoviște, precum și elevi de la clasa a VI-a de la Școala generală cu clasele I-VIII Raciu. De asemenea, au mai avut loc o serie de concursuri cu (de standuri, “EUROPA E CASA MEA“, realizate de elevi de la liceele din Targoviste înscrise în concurs, de cultură generală “CUNOAȘTEȚI ȚĂRILE ȘI CAPITALELE EUROPEI ?”, de desene “EUROPA VĂZUTĂ DE MINE”, de eseuri “Sunt cetățean European” și sportive-distractive. Trecătorii și participanții la manifestare s-au putut bucura și de tombola europeană Te implicit și câștigi! cu peste 250 de bilete câștigătoare. Liceul al cărui echipaj s-a situat pe locul I – a primit doi arbuști ornamentali cu dedicația “Pentru un mediu mai sănătos”, slogan cu care au fost lansate la final și baloane care să ducă mesajul în toată Europa. Elevii Colegiului Economic au organizat un stand al Bulgariei, stand la care trecatorii au putut aprecia gustul rafinat al banitzei si vinului bulgaresc.
In perioada 9-12 aprilie 2009, s-a desfasurat la Oradea, faza nationala a concursului MADE FOR EUROPE. Competitia a reunit cele mai bune produse finale rezultate in urma parteneriatelor europene (bilaterale sau multilaterale), finantate de ANPCDEFP. din judetul Dambovita au participat trei scoli:
Colegiul Economic “Ion Ghica”, Targoviste – blog eTwinning BeTween the lines: http://draculabetweenthelines.blogspot.com
Scoala Coresi Targoviste – portofoliu COMENIUS
Grup Scolar Moreni - website Comenius.
Toate cele trei scoli au fost recompendate pentru efortul lor din ultimul an, cu premiul al doilea, ceea ce este pentru judetul nostru o performanta demna de admirat. Felicitam deopotriva pe toti elevii dar si pe profesorii indrumatori, care au facut posibila aceasta performanta.
![]() |
| De la Caseta de colectare |
In perioada 5-8 martie 2009, a avut loc in Targoviste, cea de-a doua intalnire din cadrul proiectului GRUNDTVIG: Adult education: e-Learning, web2 and andragogy to enhance education outcomes transnational cooperation”, proiect ce se deruleaza pe parcursul a doi ani (2008-2010) in parteneriat cu 8 scoli din 7 tari europene. Scopul proiectului este de a incuraja persoanele adulte, care nu si-au finalizat in sistemul formal obisnuit, studiile obligatorii, sa reia aceste studii si sa isi dezvolte abilitati care sa le permita ulterior o mai buna integrare pe piata muncii. De asemenea, pentru ca cerintele lumii in care traim, sunt mai numeroase, sau presupun competente tehnice si informatice, sunt stimulati profesorii sa isi dezvolte aceste competente pentru a realiza o gama larga de materiale de invatare pentru sistemul de invatamant la distanta, de tip e-learning.
Evenimentul a beneficiat de sprijinul Inspectoratului scolar judetean Dambovita, dar si al Primariei Municipiului Targoviste. Multumim si pe aceasta cale tuturor celor care au contribuit la reusita acestui eveniment.
CLICK AICI pentru mai multe informatii privind desfasurarea evenimentului.#
Competitia anuala eTwinning European Prizes, si-a desemnat castigatorii vineri, 13 feb. 2009, in cadrul unei ceremonii speciale organizate la hotel Clarion din Praga.
In urma unor selectii repetate, proiectul eTwinning – BETWEEN THE LINES – reading club, realizat in parteneriat cu Geniko likeyo Elefsinas, Grecia, selectat printre finalistele acestei competitii, a devenit Runner-up la categoria 16-19 ani.
Felicitam, cu aceasta ocazie, pe toti elevii participanti la acest proiect:
Alexandra olteanu, denisa prundaru, diana poP, mihaela oproiu, Oana Zdrafcu, Anca Manole, Ioana Miroiu, Catalina Radoi, Alina danciu
Colaboratori: Diana Oancea, George Matu, Tatiana Constantin, Gabriela Grozea.
prof. Carmen Radulescu
Mai multe imagini de la eveniment si de la standurile nationale – CLICK AICI
Conferinta anuala eTwinning, va avea loc în acest an de la Praga, 13-15 februarie 2009. Tema din acest an a conferintei este ”eTwinning şi creativitate” pentru a celebra rezultatele creatoare pe care profesorii le-au făcut anul trecut, în eTwinning, precum şi Anul2009, anul european al creativităţii şi inovaţiei.
Sunt aşteptati la eveniment peste 400 de participanţi din toată Europa, inclusiv profesori, experţi şi reprezentanţi de la Central Support Service, Servicii naţionale de sprijin şi de Comisia Europeană.
Conferinţa va fi deschisă de Ján Figel ‘, comisarul european responsabil pentru educaţie, formare, cultură şi multilingvism şi Keynote discurs va fi dat de Dr. Edward de Bono, care este considerat de mulţi ca fiind lider de autoritate în domeniul gândirii creative şi inovarii în învăţământ (a gandi ca o deprindere). Punctul culminant al conferintei va fi anuntarea câştigătorilor Premiilor eTwinning 2009. Speram ca echipa Colegiului nostru, care este finalista la categoria 16-18 ani cu proiectul BeTWEEN THE LINES, sa fie una dintre castigatori.
Puteţi fi la zi cu privire la activităţile care au loc în cadrul conferinţei prin intermediul blogului conferinţei. Echipa – formată din profesori şi reprezentanţi ai Serviciului National de Suport – vor publica articole, fotografii, interviuri, videoclipuri din întreaga conferinţă.
Implicarea Colegiului Economic in formarea profesionala a adultilor este binecunoscuta. Beneficiara inca din anul 2000 a proiectelor PHARE VET, scoala a reusit sa obtina acreditare pentru 13 calificari profesionale, fiind astfel primul furnizor de servicii de educatie din judetul Dambovita. Aceste rezultate au reusit sa atraga si atentia presei, asa cum puteti vedea in articolul de mai jos.
Astazi am asistat la prima piesa de teatru forum pusa in scena de echipa colegiului nostru. Ne-am bucurat sa vedem ca publicul, in numar mare, a venit sa vada aceasta piesa, dar mai ales ca a dat dovada de implicare si interactivitate.Problema care face subiectul piesei “Pe vremea mea…”, eternul conflict intre generatii, pare ca a prins la publicul adolescent, iar solutiile oferite de tineri au aratat inca o data ca orice problema este solvabila atunci cand instrumentele folosite sunt comunicarea si cooperarea.Uram succes echipei de Teatru forum si cat mai multe probleme sociale rezolvate.
Sunt elevii bine pregătiţi pentru provocările viitoare? Pot să le analizeze şi să comunice în mod eficient? Au capacitatea de a continua învăţarea pe tot parcursul vieţii? OCDE pentru Programul International Student Assessment (PISA) da răspunsuri la aceste întrebări şi la multe altele, prin intermediul anchetelor realizate in ultimii 15 ani în principalele ţări industrializate. La fiecare trei ani, se evaluează la ce distanta de sfârşitul învăţământului obligatoriu au dobândit elevii unele din cunoştinţele şi competenţe esenţiale pentru participarea deplină în cadrul societăţii.

In perioada 9-20 martie, scoala noastra va participa la aceasta testare internationala. Nu stiu daca statutul de “scoala europeana” a stat la baza selectiei noastre, dar stim ca, indiferent de motive, elevii trebuie pregatiti in acest sens. CLICK AICI – pentru a accesa pagina oficiala OECD-PISA, si modele de teste din anii precedenti.
Asa cum ne-am obisnuit, Comisia Europeana stabileste an de an un set de obiective prin care orienteaza activitatile noastre spre implinirea unor prioritati. Aceste prioritati nu sunt exclusiv economice ci vizeaza si obiective de ordin cultural si social. Astfel ca, daca anul 2008 a stat sub semnul dialogului multicultural, anul 2009 vine cu o noua provocare, fiind considerat Anul Creativitatii si Inovatiei. Cum suntem la inceput, nu imi ramane decat sa va urez:
La cat mai multe idei creative si inovative, care sa rastoarne putin brazda inghetata a educatiei romanesti si sa dea sansa acestui pamant sa respire un aer nou si sa rodeasca.
Si, ca sa citam din mai tinerii clasici ai economiei europene, autorii celebrei carti Funky Business, “Creativitatea nu e ca vremea – putem să facem ceva s-o schimbăm.”
Simtim asta cand vin sarbatorile, cand plecam departe si tot astfel cand ne intoarcem…Poate ca nu e tocmai taramul fermecat dar, o data in an, are in el ceva magic, ceva care trimite sufletelor noastre, obosite de atata alergatura, un dor datator de pace.
Craciun fericit, dragilor! Si anul care vine sa va gaseasca…BUNI.
Cum era deja toamna, si cei mititei (:D) ardeau de nerabdare sa se puna in valoare, cativa elevi inimosi (clasa a 11-a) si doi profesori si mai inimosi (prof. Florentin Nastase si prof. Letitia Tamas) au organizat in data de 4 Noiembrie, la curtea regelul GHICA, un bal cum numai in povesti s-a mai vazut.
Bobocii, care mai de care, s-au intrecut in momente artistice (unele dintre ele chiar foarte inspirate si reusite), si au trecut probele…de foc, pregatite de cei mari, pentru a demonstra ca sunt vrednici sa poarte coroanele regale.
![]() |
| balul bobocilor – 2008 |
Implicarea lor a fost atat de mare incat a inmuiat inima sponsorilor (Rival S.R.L., salonul Mona Lisa si televiziunea Columna) ce au fost generosi si le-au oferit daruri …imparatesti.
Finalul, marcat de tensiunea aflarii castigatorilor, a pus in lumina reflectoarelor pe MISS: Anca Nistor si MISTER Alexandru care au primit din mana castigatorilor de anul trecut, Ioana si Albert, coroanele regale pentru a le pastra cu cinste vreme de un an.
Si acesta nu a fost sfarsitul pentru ca, asa cum stiti, orice petrecere imparateasca dureaza …trei zile si trei nopti Noi nu am facut exceptie si nu am incalcat cutuma, astfel ca, vreme de trei ore …dupa miezul noptii, am dantuit si ne-am bucurat la discoteca Daso-Kado.
Si incalecai pe-o sa, si spusei povestea asa…
va asteptam la anu’!
Duminica dimineata pamantul parea ca va fi inghitit, pentru a doua oara in istorie, de potop. Dar, desi nu a aparut nici un curcubeu, spre ora 10 lucrurile s-au mai linistit si speranta noastra ca vom fi Spect-Actori s-a implinit. A fost Teatru Forum.
`
Pedagogia moderna pune din ce in ce mai mare accent pe educatie – in sensul de dezvoltare personala. Astfel ca, educatia formala, traditionala, se completeaza adeseori cu activitati de educatie nonformala, scopul fiind de a-i oferi elevului cat mai multe EXPERIENTE DE INVATARE.
Tot astfel este si programul: “Teatru Forum – Instrument de Multiplicare al Programului Tineret in Actiune”,la care au participat in perioada: 22-24 septembrie 2008,la Busteni,elevele Colegiului nostru: Olteanu Alexandra si Prundaru Denisa
Organizator: Fundatia Parteneri pentru Dezvoltare Locala si Asociatia A.R.T Fusion
Romania
Bucuresti, sector 1
Str. Transilvaniei, nr 68
Email: teatru_forum@yahoo.com
Mobil: +40 726 304 898
Tel/Fax: 021 316 78 51
Scopul programului:
Metoda TEATRU FORUM este folosita ca un instrument inedit de promovare a Retelei Nationale de Multiplicatori de Informatie -Tineret in Actiune. Teatru forum este un spectacol interactiv de teatru, in care audienta este invitata sa se informeze asupra unei situatii, sa-si demonstreze ideile privind alegerile pe care le face.
Trainingul a avut ca obiective:
- Cresterea gradului de implicare a copiilor, adolescentilor si tinerilor, in activitati social-cultural-artistice, necesare dezvoltarii competentelor sociale.
- Cresterea gradului de responsabilitate sociala a beneficiarilor asociatiei prin stimularea atitudinii pro-sociale folosind ca metode arta participativa.
Antrenează-te pentru participare!
Voluntariatul se învaţă!
Sulina, 1-7 septembrie 2008
Titlul programului: Cursul de Formare de Formatori – Antreneaza-te pentru participare!
Perioada derularii programului: 1-7 septembrie 2008
Locul desfasurarii: Sulina, Romania
Participanti din partea Colegiului Economic “Ion Ghica, Targoviste elevii:
Organizator: Salvati Copiii (Save the children Romania)
Intrarea Stefan Furtuna nr. 3, sector 1
Bucuresti 010899 , Bucuresti
Regiunea: 8-Bucuresti -Ilfov
Tel: 316.61.76
Fax: 312.44.86
E-mail: rosc@salvaticopiii.ro
Web: www.salvaticopiii.ro
Scopul programului si obiective:
Scopul Cursului de formare este acela de a educa tineri lideri care lucrează cu alţi tineri, de exemplu în şcoli, cu privire la modalităţile de a utiliza metode de educare non-formale, în sisteme formale, cum este cel de învăţământ, pentru a dezvolta creativitatea tinerilor şi a le cultiva dorinţa de a se implica în acţiuni civice proprii, promovând solidaritatea, cetăţenia activă dar şi gândirea critică.
Obiective: - schimbul de experienta intre participanti cu privire la motivarea tinerilor pentru a se implica civic;
discutarea conceptelor de partcipare;
informarea cu privire la programele nationale pentru voluntariat;
analizarea conceptelor de Leadership si Management;
realizarea de retele
insusirea de noi tehnici de comunicare pentru a incuraja participarea civica.
Participanti: Elevi si studenti ai organizatiilor: Salvati Copiii, Youth Liders International, Oameni langa oameni, Asociatia studentilor din Universitatea Romano-Americana, Crucea Rosie, AEGEE, Aras, Elsa, Liderii mileniului trei, Fundatia “Inima de copil, IMPACT, Frati si surori mai mari, Noi Orizonturi, S.E.C.S, Parlamentul Tinerilor, S.P.E.R., Corona, DOMINOV, Bethany, Tempustin, SNAC, APISM.
Rezultat: formarea unei retele nationale de tineri voluntari, lideri care sa disemineze informatiile primite si sa capaciteze alti tineri pentru implicare cetateneasca.
Forumul National „Comunicarea prin dezbateri”
Organizatori: ANSIT si ARDOR MOLDOVA
Perioada derularii programului: 4-7 septembrie 2008
Locul desfasurarii: Slanic Moldova, Romania
Participanti din partea Colegiului Economic “Ion Ghica, Targoviste elevii:
Andrada Vlasceanu si George Matu
Scopul programului si obiective:
Scopul forumului este de a educa tinerii in spiritul bunei intelegeri, a rezolvarii problemelor societatii prin dezbateri libere. Educarea spiritului civic si promovarea solidaritatii prin dezvoltarea abilitatilor sociale dar si a gandirii critice.
Dupa multa asteptare Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale a anuntat rezultatele selectiei pentru Parteneriatele multilaterale. Astfel, cele doua proiecte la care a aplicat Colegiul nostru, Grundtvig si Comenius au fost aprobate.
Proiect Grundtvig – Adult education:E-learning, Web2 and andragogy to enhance education outcomes transnational cooperation
Rezultate Selectie – CLICK AICI
Proiect Comenius - Key Skills Portfolio (E-Portfolio for students as a Possibility to Accomplish the Key Qualifications).
O Asociatie nationala ce dezvolta si promoveaza activitatile de voluntariat realizate de catre elevi si cadre didactice în comunitatile locale din România pentru a facilita integrarea sociala a tuturor persoanelor dezavantajate.
Accentul se mută tot mai mult pe dezvoltarea comunităţilor locale, pe conştientizarea nevoilor acestora şi pe valorificarea resurselor umane şi materiale de care dispun. Astfel, schimbarea mentalităţilor oamenilor devine tot mai importantă. Oamenii învaţă să-şi identifice problemele dar şi modalităţile de rezolvare a acestora, învaţă să trăiască în şi prin comunitate, ca parte integrantă a acesteia. Şcoala de astăzi nu mai cere individului doar cunoştinţe teoretice şi profesionale. Ea cere şi abilitatea de a trăi împreună cu ceilalţi într-o comunitate unită şi solidară.
In Colegiul Economic s-au constituit doua grupe de voluntari, ce vor desfasura in anul scolar 2008-2009, sub coordonarea prof. Carmen Radulescu, diferite activitati menite a creste nivelul de constientizare si intelegere a importantei fiecarei persoane.
In 20 iunie, SNAC – Sistemul National de Actiune Comunitara, a acordat bursele SNAC 2008, dupa cum urmeaza:
- 6 burse in valoare de 1000 Euro pentru coordonatori – nominalizate de Adunarea generală a Asociatiei SNAC Romania;
- 5 burse in valoare de câte 1000 Euro pentru voluntari – nominalizate de Adunarea generală a Asociatiei SNAC Romania;
- 33 burse de câte in valoare de 300 Euro pentru voluntari şi coordonatori – acordate de Asociatia SNAC Romania prin extragere electronică.
- bursa anuala speciala “M.J. Potter” in valoare de 3000 euro nominalizata de Adunarea generală a Asociatiei SNAC Romania;
Ne bucuram sa va anuntam ca trei din cele 33 de burse de cate 300 de euro, trei au fost castigate de elevii nostri:
Silvia Voicu (9E)
Ioana Alexandra Georgescu (9G)
Bianca Dumitru (10C)

Iata ca munca noastra de o jumatate de an a fost recompensata astazi cu marca de calitate. Proiectul “Between the lines” a primit azi Quality label. Va reamintim ca aceasta este o recunoastere nationala a calitatii proiectului nostru. In conditiile in care partenerii nostri greci vor primi aceeasi recunoastere in tara lor, vom putea aplica pentru a putea obtine premiul eTwinning european. So…we keep our fingers cross!
Felicitari elevilor cu care am lucrat in lunile din urma, in cadrul acestui proiect:
Diana Pop, XD
Denisa Prundaru, XD
Alexandra Olteanu, XD
Oana Zdrafcu, XE
Alina Danciu, XC
Anca Manole, XD
Mihaela Oproiu, XD
dar si celor care ne-au ajutat fara a fi direct implicati in acest proiect:
George Matu, XIIC
Tatiana Constantin, XIID
George Duta, XIIC
![]()
![]() |
| ETWINNING CHANTILLY,mai 2008 |
Obiectivul principal al seminarului a fost sa aduca impreuna profesori din liceele si colegiile europene (click LINK lista), pentru a crea premisele necesare incheierii unor proiecte/ parteneriate de schimb la distanta.

TARGUL FIRMELOR DE EXERCITIU – TIMISOARA 13 -16 MAI 2008
113 FIRME din tara si strainatate – 110 tara, 3 strainatate (Serbia, Austria, Republica Moldova )
MARELE PREMIU – F.E. DOLCEVINO
LOCUL 1 – CATEGORIA „Cea mai buna prezentare” – F.E TELEPREST
LOCUL 3 – CATEGORIA „Cel mai bun slogan” + Sigla” – F.E. DOLCEVINO
![]() |
| targ firme TIMISOARA 2008 |

CyberFair Overview
International Schools CyberFair, now in its 13th year, is an award-winning, authentic learning program used by schools and youth organizations around the world. Students conduct research about their local communities and then publish their findings on the World Wide Web. Recognition is given to schools for the best projects in each of eight categories: local leaders, businesses, community organizations, historical landmarks, environment, music, art, and local specialties.
This White House endorsed program encourages youth to become ambassadors for their own local communities by working collaboratively with community members and using technology tools to publish a Web site that displays what they have learned. The annual contest has involved more than two million students from 45,500 schools across 109 countries—and is considered the longest running international cyber event of its kind.
International Schools CyberFair is an award-winning authentic learning program used by schools and youth organizations around the world. Youth conduct research and publish their findings on the Web. Recognition is given to the best projects in each of eight categories. This White House-endorsed program encourages youth to become community ambassadors by working collaboratively and using technology to share what they have learned. Students evaluate each other’s projects by using a unique online evaluation tool.
CyberFair – un concurs ce aduce impreuna elevi si profesori de pe tot globul intr-o competitie ce se vrea mai degraba a fi un mediu al dialogului si cooperarii, si-a desemnat in 23 mai castigatorii, la cele opt categorii: local leaders, businesses, community organizations, historical landmarks, environment, music, art, and local specialties.
Echipa Colegiului Economic formata din elevii:
Diana Pop, Alexandra Olteanu, Denisa Prundaru, George Matu, Alina Danciu, Oana Zdrafcu, Anca Manole, Albert Oprea, Diana Bonto, Mihaela Oproiu si Andreea Anica – coordonata de prof. Carmen Radulescu, a obtinut PLATINUM AWARD, pentru proiectul: Targoviste town – between myth and reality.
CLICK AICI PENTRU A VIZIONA FILMUL
Inauguram azi, pe youtube, un nou canal – Students projects – unde vom posta toate fisierele video realizate de elevi in cadrul unor proiecte de grup sau individual. Orice feed-back in legatura cu aceste proiecte va fi binevenit, si ne va ajuta sa imbunatatim rezultatele noastre cu fiecare nou proiect. TAKE A LOOK!
In 29 aprilie, s-a desfasurat la Botosani Olimpiada nationala de limba romana, concurs la care a participat si colegiul nostru cu doua eleve.
Una dintre ele s-a intors cu un PREMIU SPECIAL – pentru rigoarea discursului argumentativ. E vorba de Ioana Miroiu, clasa a IX-a B, pe care o felicitam si pe aceasta cale.

Targul International de la Praga – Republica Ceha, Editia a XIV-a: 12 – 14.03.2008
Premiul I – Cel mai bun catalog – F.E. “Dolcevino”
First Place – The best catalogue – T.F. Dolcevino – Targoviste
Premiul II – Cel mai bun catalog – F.E. “Delicious”
Second Place – The best catalogue – T.F. Delicious – Targoviste
Premiul III – Cea mai buna prezentare PPT. – F.E. “Florart”
Third Place – The best presentation (ppt) – T.F. Florart – Targoviste
Fotbal. Cupa Liceelor “Fair-Play”
“Economistii” au triumfat in competitia liceala
Desfasurata pe parcursul a doua zile, sambata si duminica, pe noul parchet al Salii Sporturilor, Cupa Liceelor “Fair-Play” a fost adjudecata in acest an de Colegiul National “Ion Ghica” din Targoviste. Dupa un parcurs perfect in primele faze ale competitiei, atunci cand au trecut rand pe rand de liceele Titu – Goga (2-0), Numarul 3 (3-1) si Petru Cercel la loviturile de departajare (2-0), “economistii” si-au dovedit suprematia si in finala zdrobind fara drept de apel pe componentii Colegiului National “Nicolae Titulescu” din Pucioasa, cu scorul de 5-2.
Alege! Este dreptul tau!
În perioada 17 – 21 iunie 2008, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va organiza, la Năvodari, faza naţională a concursului pe teme de protecţie a consumatorilor, ‘’Alege ! Este dreptul tău’’, ediţia a VI– a.
În baza Protocolului de colaborare dintre ANPC şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, s-a desfăşurat faza judeţeană a acestui concurs, pe data de 15 martie 2008, odată cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.
Alege ! Este dreptul tău adună la start 86 de elevi din toate judeţele ţării şi din municipiul Bucureşti, calificaţi pentru faza naţională, clasele IX – XII.
Etapa finală a concursului va avea trei module :
Expoziţie – concurs de desene pe tema protecţiei consumatorilor (clasele I – IV şi V – VIII). Juriul va stabili câstigătorii locurilor I, II şi III;
Faza individuală – cu participarea finaliştilor la nivel de judeţ, pentru cele două categorii : IX-X şi XI-XII ;
Concurs pe echipe – la care vor participa finaliştii judeţeni corespunzători celor 12 Inspectorate Regionale de Protecţie a Consumatorilor.
Informarea şi educarea tinerilor consumatori constituie priorităţi ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, scopul fiind acela de a-i învăţa regulile de bază la cumpărarea unui produs, dar şi de a-i familiariza cu drepturile pe care le au în calitate de consumatori.
Concursul National de Matematica Aplicata “Adolf Haimovici” – Etapa Nationala Iasi 16-18 Mai 2008
![]() |
| Workshop – O lume a diferentelor – 9 mai 2008 |
EPTO (European Peer Training organisation) educates youth leaders to discuss issues related to prejudices and discrimination; to lead workshops that challenge stereotypes; and to become activists against exclusion within their youth organisations, schools and society. In partnership with The Anti-Defamation League (ADL) A World of Difference Institute, the premier civil rights agency in USA, EPTO provide diversity education programmes to schools, universities, corporations and community and law enforcement agencies. Its programmes provide practical, experiential, hand-on training with skills to challenge prejudice and discrimination, foster inter-group understanding, and equip participants to live and work successfully and civilly in a diverse environment.
Mission statement:
”To promote personal responsibility against prejudice and discrimination by increasing consciousness and understanding using educational interactive methods that create a respectful environment for everybody.”
IN cadrul manifestarilor Spring day for Europe – 2008, Colegiul nostru organizeaza in data de 10 mai, la ora 10.00, sala E3, un workshop cu tema: „O lume a diferentelor”.
Activitatea vizeaza obiectivul central al UE pentru 2008, sub egida Anului dialogului intercultural, si anume, de a contribui la construtia unei societati incluzive si echitabile.
Activitatea va fi sustinuta de George Matu (trainer EPTO – European Peer Training Organisation – http://epto.org/ )
Agenda workshopului cuprinde prezentarea organizatiei EPTO, si diferite activitati de tip educatie nonformala, care sa permita constientizarea propriilor stereotipuri si prejudecati, fapt care sa ne transforme in agenti ai propriei schimbari.
Inscrierile voastre pot fi trimise pana miercuri, 7 mai, orele 17.00 pe una din adresele:
sau
Cei selectati vor fi anuntati pana joi, 8 mai, orele 14.00.
Ne bucuram sa anuntam si pe aceasta cale proiectul Etwinning – Between the lines – pe care il desfasoara colegiul nostru impreuna cu Γενικό Λύκειο Ελευσίνας -liceu din Elefsina, Grecia
Proiectul, care a avut ca punct de plecare cartea lui Bram Stocker, Dracula, este menit sa incurajeze schimbul de idei la nivel intercultural, sa permita elevilor sa-si cultive abilitatile de a folosi tehnologia online, de a comunica si a impartasi opinii, idei si credinte, cu “gemenii” lor.
Elevii, cu varste cuprinse intre 16-18 ani au realizat in cele doua luni de cand se deruleaza acest proiect, un film scurt ce prezinta orasul Targoviste, intre mit si realitate (http://www.youtube.com/watch?v=eGcRP2a8rTM), dar si un blog (http://draculabetweenthelines.blogspot.com/) care inregistreaza fidel toate schimburile lor de idei.
In 20 aprilie, in spiritul Sarbatorii Floriilor, al primaverii si al reinnoirii, Clubul de debate “Sub semnul intrebarii” din Colegiul nostru, a celebrat aici, la Targoviste, sarbatoarea dialogului.
Evenimentul pe care l-am organizat a reusit sa aduca impreuna vreo 20 de persoane, de varste si profesii diferite, care au intrat cu usurinta in spiritul acestui eveniment, regasind bucuria expresiei fara prejudecati si fara complexe.
Evenimentul nostru nu s-a desfasurat dupa un tipar classic de debate, SCOPUL declarat al acestei intalniri fiind, in ordinea motto-ului de pe afis: Express yourself, no matter what, libera exprimare a gandurilor si sentimentelor. Regulile “jocului” au fost doar la nivel de sugestii, iar concluziile au ramas o responsabilitatea subiectiva.
Pornind de la o realitate obiectiva care tine de alcatuirea noastra naturala (acuitatea vizuala se construieste prin discriminarea unui anumit obiect de fondul in care se afla), am incercat sa aflam prin discutiile noastre daca putem trai fara discriminare. Activitatea a debutat cu vizionarea a doua filme Stranger:
1. Thougy of my world
2. it’s time for a change
si o prezentare ppt. menite sa ne introduca in atmosfera propice dialogului.
![]() |
| Forum debate – Targoviste, 20 aprilie 2008 – Stranger festival |
Am pus astfel…sub semnul intrebarii….prejudecatile noastre:
1. Am prejudecati si stereotipuri
2. Femeile au drepturi egale cu barbatii in toate tarile UE.
3. Natiunile sunt indreptatite sa adopte legi care sa protejeze populatia indigena impotriva imigrantilor.
4. Natiunile sunt indreptatite sa-si prezerve cultura, religia si valorile.
5. Imigrantii ar trebui sa adopte cultura tarii gazda.
6. Religia trebuie introdusa ca materie de Bacalaureat.
7. Numarul mare de elevi rromi din scoliile noastre scade nivelul educatiei.
8. Odata cu intrarea in UE rromi nu mai reprezinta o minoritate discriminata.
9. Angajatorii au dreptul sa-si aleaga angajatii pe criterii personale.
10. Cuplurile de homosexuali merita dreptul de a avea copii asemenea. heterosexualilor
11. Manelele, Minimalul si Rock-ul merg bine impreuna.
12. Discriminarea pozitiva este inca importanta si necesara
13. Politicieni de extrema dreapta au dreptul sa-si exprime punctele de vedere, indiferent de cat de ofensata s-ar putea simti o parte a populatiei.
Am analizat vectorii, aparent benigni prin care se transmite discriminarea (bancurile cu evrei, tigani, preoti s.a), factorii care impiedica in consecinta o buna comunicare si o buna COMUNIUNE.
Fiind vorba de un joc, dialectica n-a fost punctul nostru tare; nu pot sa spun ca sintezele acestor confruntari argumentative au fost unele ce le-am putea instaura ca reguli, dar sunt convinsa ca edificiile pre-cognitive pe care familia, scoala si biserica le-a construit in mintea noastra, au fost cel putin zdruncinate de seismul discutiilor, daca nu schimbate.
Dintre participanti amintim:
Roxana Georgescu – profesor Colegiul Economic
Angela Vlasceanu – profesor Colegiul Constantin Carabella
Andrei Sinescu – functionar, Consiliul National Contra Discriminarii
Petri Birlea – marketing, Kiss FM
Cristian Radulescu – medic
Elevi – Colegiul National Constantin Carabella, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul National Ienachita Vacarescu, Liceul Ion Heliade Radulescu, Scoala Ioan Alexandru Bratescu Voinesti.
Moderatori: prof. Carmen Radulescu – si George Matu, Colegiul Economic „Ion Ghica”
In data de 28 martie, 2008, Liceul de Arte “Balasa Doamna”
a gazduit in amfiteatrul propriu faza judeteana a concursului
“Made for Europe”, olimpiada judeteana de proiecte europene.
IN CONCURS AU FOST PREZENTATE COMISIEI DE EVALUARE:
· PRODUSUL FINAL,
· PREZENTAREA SCOLII,
· PREZENTAREA PROIECTULUI,
· PREZENTAREA PRODUSULUI FINAL
Colegiul nostru a participat la acesta olimpiada cu trei produse
ale proiectului Leonardo – EURASMENT.
PROIECT
PERIOADA DE DERULARE A PROIECTULUI: 01/10/2006 la 30/09/2008
CELE TREI produse sunt:
DESCRIEREA PE SCURT A PRODUSULUI: Calificarea europeana „Asistent Manager pentru IMM-uri” se situeaza, in Romania, la nivelul 3 avansat – scoala postliceala, cu durata de doi ani.
Structura modulara a profilului profesional permite adaptarea la sistemul formarii profesionale din fiecare tara partenera. Initiat in domeniul metodologiei profesionalizarii durabile, proiectul actual se inscrie in prioritatile europene privind intarirea colaborarii intre statele membre si vizeaza, gratie ameliorarii transparentei calificarilor, sa faciliteze din punct de vedere geografic si sectorial, insertia barbatilor si femeilor pe o piata a muncii in continua schimbare.Calificarea va creste mobilitatea ocupationala si adaptabilitatea angajatilor.
Noul certificat european de competente profesionale va contribui la dezvoltarea Nomenclatorului calificarilor din Romania si din tarile partenere in proiect, raspunzand cerintelor de formare profesionala ale IMM-urilor. Crearea unei diplome cu recunoastere europeana si realizarea unui sistem de echivalare intre tari sau intre diversele organisme de formare profesionala va armoniza sistemele de certificare si va crea un cadru comun de formare la nivel european.
CINE INSCRIE PRODUSUL IN CONCURS: Prof.Dr. Suzana Camelia Ilie – Director, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Targoviste
DESCRIEREA PE SCURT A PRODUSULUI: Carta calitatii pentru furnizorii de formare profesionala stabileste un set de principii care guverneaza calitatea in invatamantul profesional si tehnic:
- asigurarea cadrului educativ necesar dezvoltarii competentelor vizate de piata muncii (managementul afacerii, vanzarea produselor, managementul resurselor umane, identificarea si mentinerea relatiilor cu furnizorii ,comunicarea globala s.a)
- asigurarea resurselor umane necesare unei formari de calitate
- dezvoltarea relatiilor profesionale bazate pe parteneriate
- dezvoltarea relatiilor de comunicare si cooperare intre furnizorii de formare profesionala si angajatori;
Carta calitatii va garanta oferirea unor produse de formare care sa corespunda cerintelor pietei muncii, in spiritul unui invatamant competitiv, care sa asigure resursele umane necesare acestei economii in permanenta schimbare ce se caracterizeaza totusi printr-o constanta: pune accent pe client si nevoile acestuia.
2. NUMELE PRODUSULUI :Carta calitatii pentru intreprinderile ce asigura stagiile de practica
DESCRIEREA PE SCURT A PRODUSULUI: Carta calitatii pentru intreprinderile ce asigura stagiile de practica, in spiritul unei bune cooperari, contribuie la cladirea unui mediu economic sanatos si prosper.
Carta vizeaza designul unui set de principii care sa permita:
- realizarea standardelor de calitate privind pregatirea profesionala a elevilor;
- asigurarea bazei practice necesare unei bune pregatiri profesionale;
- asigurarea unor resurse umane competente care sa constituie linkul dintre formator si intreprindere;
- realizarea unor parteneriate de cooperare pe termen lung intre furnizorii de formare profesionala si intreprinderile angajatoare.
Mediul economic dinamic si competitiv necesita, din ce in ce mai mult, dezvoltarea si armonizarea relatiilor dintre furnizorii de formare profesionala si angajatori, motiv pentru care a fost inclus in obiectivele proiectului Eurasment, acest produs final.
Felicitari Doamnei Director si echipei care a colaborat la acest proiect. Faza judeteana a adus liceului trei premii la olimpiada judeteana.
REZULTATELE FINALE ALE OLIMPIADEI JUDETENE – link aici
Ieri, 24 martie 2008, Colegiul Economic a gazduit un eveniment relevant pentru implicarea tinerilor in problemele globale, o dezbatere initiata de The People Speak si United Nations Foundations, tema dezbaterii fiind: Apa ar trebui sa fie considerata proprietate nationala.
Evenimentul se inscrie in seria de dezbateri organizate sub auspiciile Organizatiei Natiunilor Unite, si s-a desfasurat pe parcursul lunii martie in cca 600 de licee, pe intreg pamantul.
Cele doua echipe care s-au infruntat pe aceasta tema:
Ioana Miroiu / Bianca Dumitru – afirmatori
Diana Bonto / George Matu – negatori
au avut o sarcina dificila, fapt relevat si de rezultatul votului final, care nu a dat castig de cauza nici unei echipe. Dincolo de rezultatul votului insa, trebuie apreciat interesul acestor tineri pentru problemele globale, pentru lumea in care traim.
Multumim, de asemenea, profesorilor prezenti la eveniment si reprezentantului primariei.
Titlul programului: Media Education across the Curriculum
Perioada derularii programului: 3-9 martie 2008
Locul desfasurarii: Berlin, Germania
Participant din partea Colegiului: prof. Carmen Radulescu
Organizator: Kulturring in Berlin eV
Scopul programului si obiective: Pornind de la realitatea exploziei informatiei favorizata de dezvoltarea tehnologiei informatice, de la o realitate suprasaturata de informatii de tip imagine, video, sunet, multimedia sau materiale online, programul isi propune sa ofere suport pentru abordarea critica a fenomenului media, in sensul de a face din populatia acestei lumi (tineri si mai putin tineri) nu doar consumatori media, ci consumatori critici. Instrumentele si metodele abordate in cadrul acestui program afera participantilor resursele necesare pentru a aborda si implementa educatia dintr-o noua perspectiva, impactul programului fiind reprezentat de posibile directii in educatia scolara, directii care sa creeze premisele unei dezvoltari responsabile si critice a tinerei generatii, alaturi de concepte precum toleranta, nondiscriminare, acceptarea diversitatii.
Tari participante: Romania, Grecia, Spania, Polonia, Cehia, Cipru, Suedia
Titlul programului: Eastern Twister Training of Peer Trainers.
Perioada derularii programului: 19 – 26 februarie 2008
Locul desfasurarii: Pecz, Ungaria
Participant din partea Colegiului: elev George Matu
Organizator: European Peer Training Organisation
c/o CEJI
319, av. Brugmann
1180 Brussels
BELGIUM
Tel.: +32 (0)2 344 34 44
Fax: +32 (0)2 344 67 35
Web: http://www.epto.org
Scopul programului si obiective: Programul « peer » a fost initiat de Institutul « O lume a diferentelor », din Statele Unite ale Americii, ca raspuns la violenta si discriminarea ce caracteriza scolile si vecinatatile acestora. In urma cu 10 ani, acest program a fost implementat si in Europa, aratand, in felul sau, trecerea de la individual la general, de la local la global, impactul depinzand in buna masura de dorinta tinerilor de a imparti experienta lor de viata in ceea ce priveste “diversitatea” si “discriminarea”. Trainingul are ca scop dezvoltarea gandirii critice asupra unor subiecte precum discriminare, identificarea mecanismului care sta in spatele acestui fenomen si formele de manifestare a acestuia in societate. De asemenea, trainingul este menit sa ofere instrumente si metode de a ne confrunta cu discriminarea si de a o stopa.
Tari participante: Ungaria, Romania, Slovenia, Bosnia, si Macedonia
Titlul programului: Youth Summit
Perioada derularii programului: 9 – 13 februarie 2008
Locul desfasurarii: Bucuresti
Participanti din partea Colegiului: elev. Bianca Dumitru (unic reprezentant al judetului Dambovita)
Scopul programului si obiective: În cadrul Youth Summit-ului de la București, aproximativ 500 de invitați (tineri selectați și pregătiți în cadrul Bootcamp-ului, tineri invitați, reprezentanți ai autorităților române și europene, ai celor mai importante companii din România și ai societății civile) au dezbatut asupra temei principale a Youth Summit: O Nouă Viziune pentru România. Dacă până în 2007 obiectivul principal al României era integrarea în Uniunea Europeană, participanții au avut acum ocazia, prin Youth Summit 2008, să genereze idei proaspete și inovatoare cu privire la noile obiective pe care România trebuie să le urmărească în continuare.Tema centrală a evenimentului a fost “O Nouă Viziune pentru România”, dar și alte cinci teme secundare: educația, știința și tehnologia, industriile creative, cultura și sportul. Tinerii delegați au împărtășit reprezentanților celor mai importante autorități și companii din România ideile lor asupra dezvoltării acestor domenii, extrem de importante pentru viitorul României.În continuare, participanții au fost împărțiți in 5 ateliere de lucru,workshop-uri, in cadrul carora au deprins secretele project managementului, a strategiilor de sponsorizare de succes, a comunicarii, astfel incat gandirea lor sa primeasca acel touch final intru organizarea unor minunate proiecte care, odata implementate in comunitatile din care vin, sa dea un suflu nou acesteia.
Minte sanatoasa intr-un corp sanatos…este o expresie atat de comuna, incat nu mai impresioneaza pe nimeni. De aceea, pentru ca suntem o scoala ce promoveaza un stil de viata sanatos, incepem noul an cu o campanie PENTRU O VIATA SANATOASA, prin renuntarea la un comportament vicios, FUMAT-ul.
In acest scop, am initiat, impreuna cu parintii si o parte dintre elevi, un concurs. Castigatorii vor fi anuntati oficial pe site-ul nostru.
O campanie reusita – Fii independent! Nu te lasa prada Tutunului! O campanie realizata de elevi pentru elevi
CLICK HERE – pentru a vedea blogul realizat cu ocazia acestei campanii
![]() |
| campania antitutun |
Vineri, 23 noiembrie, Targul de carte GAUDEAMUS, a gazduit lansarea celei de-a doua carti a celebrilor (de acum), Jonas Riderrstrale si Kjell Nordstrom, Karaoke capitalism.
Intampinat cu paine si vin, premierul a parcurs pe rand standurile de prezentare ale firmelor de exercitiu, purtand un dialog interesant cu elevii prezenti aici, elevi ce promoveaza in cadrul acestui laborator, marfuri virtuale, exersand practica viitorilor antreprenori.. De asemenea, a degustat bucatele gatite in restaurantul scoala si a facut cunostinta cu echipa de teatru, clubul muzical si grupul de dans ale liceului.
Vizita a avut ca punct final Sala Robert Schuman, unde a felicitat, printr-un discurs, echipa participanta la consursul Euroscola, de la Strasbourg, promitand in acelasi timp sprijinul guvernului pentru constructia unei sali de sport
(cu atat mai mult cu cat aceasta promisiune raspunde pozitiv recomandarilor Parlamentului European, care prevad ca Educaţia fizică ar trebui să fie obligatorie în programele educaţionale, iar copii ar trebui să aibă cel puţin trei ore de sport pe săptămână, subliniază un raport adoptat marţi, 14 noiembrie, la Strasbourg.),
si patru burse de studiu pe parcursul liceului, pentru elevi cu situatie materiala precara.
Va, vis et deviens!!! – Go, see and become!
Acesta a fost motto-ul de ordine al acestei zile, avand in vedere, mai ales faptul, ca cei care au fost acolo, nu doar au bifat o activitate in programul lor, ci au fost modificati la nivel de personalitate, prin forta pe care o poate avea o astfel de experienta.
Cateva dintre gandurile lor:
Teoretic, Uniunea Europeana este o grupare formata din 27 de state membre ce au dezvoltat politici commune, o piata comuna, o moneda comuna si o Constitutie comuna pentru toate aceste state. Insa, in profunzime, ea nu uneste numai cele 27 de state, ci si OAMENI….Oameni care, prin diversitatea lor, a locurilor unde traiesc, a traditiilor, obiceiurilor, mentalitatilor, imbogatesc Uniunea, o umanizeaza. Motto-ul Uniunii: “Uniti in diversitate”, reflecta cel mai bine nu doar opinia mea despre semnificatia Uniunii, ci si opinia parintilor fondatori, care au stabilit aceasta deviza. Dupa parerea mea, nici o politica: de securitate, de inovatie, economica, nu poate face posibila dezvoltarea sustenabila si existenta continua a Uniunii, daca europenii nu vor trece peste prejudecati si nu vor invata sa se accepte reciproc, cu defecte si calitati. (Diana Pop)
In primul rand nu am sa discut ideea unei Uniuni Europene ca putere pe plan mondial, refuz sa cred ca ea inseamna doar atat, ci am sa conturez portretul Uniunii din mintea mea….Ca CETATEAN EUROPEAN ce sunt (pentru ca ma simt ca fiind unul), ma simt dator sa ma informez asupra scopului acestei Uniuni dar, dupa o luna de teancuri de foi invatate aiurea, mi-am dat seama (intr-o zi) ca scopul uniunii era mult mai simplu decat credeam. Pe langa sutele de avantaje precum: piata comuna, libera circulatie intre statele membre, moneda unica etc., exista si INDIVIDUL, ca ANONIM, pe care Uniunea il protejeaza, il informeaza, ii creeaza un mod de viata mai bun, datoria lui unica fiind….INCREDEREA. Nu conteaza ce nationalitate esti (uneori si eu ma supar ca sunt roman si ca nu m-am nascut elvetian; dar puteam la fel de bine sa ma nasc ugandez). Sunt si eu un individ anonim printre atatia, dar incerc (prin umila mea parere proprie si gandire libera) sa ma fac auzita, si sunt sigura ca U.E. reprezinta un punct de plecare. Pentru mine Uniunea Europeana = SANSA!!! Tot ce trebuie sa fac este …SA O FOLOSESC. (Ma semnez: Bianca Dumitru)
Pentru mine U.E reprezinta in primul rand…libertatea gandita, pentru ca U.E iti ofera libertatea de a te misca liber (fara controale vamale riguroase), iti ofera un spatiu modern de dezvoltare intelectuala, iti ofera sansa de a-ti depasi conditia, de a te putea afirma la nivel european, dar, cu toate aceste fiecare dintre noi trebuie sa reflecteze la aceasta libertate si sa aleaga intre o libertate constructiva si una mai putin constructiva. In opinia mea, U.E. este un cadru care te ajuta sa te descoperi, si sa descoperi in acelasi timp importanta lumii, a celorlalti, dincolo de granitele propriei tari, sa descoperi diversitatea popoarelor si sa cunosti mai bine frumusetile oferite de mediul european. (Georgeta Onea)
La inceput am crezut ca Uniunea Europeana este doar un organism politic, un nume general pentru a reprezenta mai multe state, ceva care sa fie recunoscut pe plan mondial. Notiuni teoretice aveam destule, stiam cu ce se ocupa, ce rezolva, ce importanta are, dar nu stiam sigur ce reprezinta acesta “uniune”. Dupa aceasta experienta am realizat ca nu este doar o organizatie sau sistem politic, ci este un LOC unde fiecare isi da silinta sa construiasca o lume mai buna pentru toti cetatenii, atat tineri cat si adulti, se ocupa de problemele noastre, impune niste reguli care mentin ordinea, pentru ca, daca acest organism nu ar exista si nu ar coordona activitatea, principalele valori promovate acum de Uniune ar disparea. Aceasta Uniune, intre atatea state, reprezinta, pentru mine, singurul mod in care fiecare om poate exprima propria individualitate, dar se poate si contopi cu ceilalti. (Cristina Setreanu)
Mai multe fotografii din odiseea noastra europeana, gasiti la: http://www.flickr.com/photos/zoe_radulescu/sets/72157603231926277/